Nu există zi în care să nu mă minunez/mir/întristez de ceva. Din păcate, noi românii, stăm bine la toate capitolele, posibile și imposibile. E drept că, la cele cu tentă negativă ne întrecem pe noi înșine. Doar e mai ușor și mai simplu să luăm parte la ele, nu? Uneori îmi zic în gând: cât de răi putem fi, noi oamenii și câtă răutate poate exista în unii, la care nici măcar nu te-ai gândi.
Dar vremurile s-au schimbat, noi ne-am schimbat, lumea și oamenii s-au schimbat. Totul e în continuă transformare și mișcare. Iar noi trebuie să fim în pas cu vremurile în care trăim, altfel riscăm să părem demodați, încuiați sau inculți și acuzați că trăim într-o lume a noastră, retrasă, ca niște sălbatici. Sălbatici într-o lume modernă, sălbatici într-o lume a nebuniei, sălbatici într-o junglă a sălbăticiei … Fiecare e pentru el, nu mai există compasiune, bună înțelegere și iubire între oameni. Toți alergăm după bani, avere, prosperitate materială, etc. Însă uităm că nu luăm nimic din toate astea cu noi după ce murim. Patru scânduri, patru cuie … cam asta e toată averea pe care o luăm cu noi după ce închidem ochii pentru totdeauna. Și totuși, știind asta, noi tot alergăm după avere, ne scoatem ochii, ne batem între noi pentru o bucată de pământ, etc. Unele persoane în vârstă ajung să facă și pușcărie pentru încăpățânarea de care dau dovadă pentru un petec de pământ. Nici nu știu cum să cataloghez atitudinea asta, drept prostie, încăpățânare sau rea voință? Zilele astea am călătorit cu trenul de la Iași până la Bacău. Când am mers către Bacău, trenul a fost foarte aglomerat, astfel că până în Pașcani am fost nevoit să stau pe culoar, în picioare. Când m-am întors a fost mult mai bine, trenul mult mai curat, ceva mai cald și nu aglomerat. Însă nașii sau controlorii de bilete sunt la fel de aroganți și încrezuți. Înainte parcă nu erau așa, nu știu ce s-a întâmplat … Bine, adevărul e că și pasagerii sunt destul de aroganți și îmbufnați, vorbesc urât, etc. Ieri era o fetiță pe trotuar, în apropiere de stația de la Universitate care avea ghiocei și tot îndemna lumea să cumpere. Dar nimeni nu o băga în seamă … Iar afară era un frig … Ea nu se lăsa și tot zicea: ghiocei … Măcar nu cerșea, face un ban prestând o muncă în condiții grele pentru un copil. Probabil că era trimisă de părinți să facă asta. Nu e corect să fie exploatați copiii, dar e de admirat că nu cerșea, cum aleg cei mai mulți să facă. În apropierea căminului unde stau este o femeie, care doarme pe caldarâm, pe ciment. Afară e un frig de crapă pietrele, iar ea stă acolo toată noaptea. Nu știu cum rezistă, sincer … Unii au prea mult, alții n-au deloc … E cam nedreaptă viața asta, nu?
0 Comments
Sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, am spus prezent la invitația Andei, de a fi la Palas Mall Iași. Scopul era unul frumos, așa că am zis da cu tot dragul. Păcat că m-am simțit destul de rău, așa încât am stat mai retras față de restul grupului. Nu că aș fi eu vreun vorbăreț prea mare de obicei … Plus că o cunoșteam doar pe Anda din toți cei prezenți. Săraca, nu mai știa cum să se împartă între noi, să stea de vorbă cu toți. Deh, așa e când ești pe post de gazdă dacă pot să zic așa. Sau mai bine zis de persoană care a lansat invitația.
Ne-am dat întâlnire la intrarea în Palas Mall. Când am ajuns eu deja erau adunați majoritatea care au dat curs invitației. Din ce am înțeles, am fost 25 de oameni mai mari sau mai mici, din online, bloggeri sau cititori de bloguri, prieteni ai bloggerilor … Deci am reușit să ne strângem o mână de oameni pentru o cauză frumoasă, lansată de cei de la Coca Cola. Despre ce a fost vorba, mai exact. A trebuit să colindăm în fața unui automat, care măsura nivelul decibelilor produși de vocile noastre. În funcție de nivelul acestor decibeli, la final, Coca Cola va transforma totul în euro sub formă de donație. A fost un fel de karaoke … Am avut de ales dintre trei colinde: Am plecat să colindăm, Moș Crăciun și O, ce veste minunată! Noi am ales să cântăm O, ce veste minunată! Tare, să se audă în dulcele târg al Ieșilor și pentru a atinge pragul maxim de 100 de decibeli. Pentru colinda noastră am primit câte o sticlă de 0,5 l de Coca Cola de la crăciunița lui Moș Crăciun, iar de la Moșul, copiii au primit puzzle-uri. Pentru că, da, a apărut și Moș Crăciun la sfârșit, asta datorită faptului că am atins un anumit prag în ceea ce privește decibelii, prag ce era necesar pentru ca Moșul să apară. S-a și filmat, iar dovada o aveți mai jos. Dacă vă uitați bine bine de tot, o să mă vedeți pe undeva prin spate … Asa cum va spuneam in acest articol, astazi a avut loc la Iasi, in incinta hotelului Unirea, evenimentul educational numit RIUF – Romanian International University Fair.
Nu eram foarte decis, dar intr-un final m-am hotarat sa dau o fuga pe acolo sa vad ce si cum. Si nu regret, a fost chiar foarte ok. Ce impresii mi-a lasat evenimentul dupa vizitare: - lume multa si foarte entuziasmata, mai ales parintii care erau veniti cu ai lor copii. In unele cazuri parintii erau chiar mai interesati de informatiile oferite. Erau si elevi din clasa a XI-a care aruncau o privire si luau pliante. - un numar mare de universitati din strainatate care isi prezentau ofertele pentru licenta, master sau doctorat. Romania a avut si ea cateva universitati de stat sau private prezente. - universitatile private din Romania si cele straine au stiut cum sa se promoveze, oferind diverse materiale promotionale si din ce am observat au fost si cele mai vizitate. - in ceea ce priveste spatiul in care s-a desfasurat evenimentul, destul de mic si inghesuit, te cam loveai fara sa vrei de cineva. Per ansamblu a fost bine, am vazut ca s-a organizat chiar si o tombola. Nu cunosc mai multe detalii despre aceasta tombola pentru ca nu am participat la ea, dar banuiesc ca se pot castiga ceva premii frumoase, deci multa bafta celor care s-au inscris. O seara buna! Da, ați citit bine. La spitalul de copii «Sfânta Maria» din Iași, stimabilul domn portar cere 1 leu pentru a te lăsa să intri în spital. Când am fost acum o săptămână prima oară, nu știam exact unde e spitalul și am întrebat pe cineva. Mi-a arătat unde e, dar m-a și avertizat: vezi că portarul cere 1 leu pentru a te lăsa să intri. Am zis că glumește, nu l-am luat în seamă.
Persoana cu care trebuia să mă întâlnesc m-a așteptat la poartă, așa că nu am avut nicio treabă. Dar astăzi am mers în vizită și pe când stăteam și așteptam să coboare mătușă-mea, vine la mine portarul și mă întreabă dacă vin în vizită la cineva. Eu îi zic că da, aștept să coboare și el îmi zice: e 1 leu intrarea în spital. I-am zis, ok, aștept să coboare persoana la care am venit și îi plătesc, să aștepte. În gândul meu: nu uita când o să-ți dau eu 1 leu pentru a mă lăsa să intru în spital. Am intrat în spital, am stat cât am avut de stat, după care am plecat fără să mă uit la portar. Câtă nesimțire, să ceri bani oamenilor pentru a-i lăsa să intre în spital. Auzi la el: 1 leu intrarea în spital. De parcă eu am venit la teatru sau la spectacol. Se mai practică și în alte spitale astfel de taxe? Eu nu prea dau pe la spitale pentru că nu îmi plac, deci nu prea știu. |
AuthorWrite something about yourself. No need to be fancy, just an overview. ArchivesCategories |