Nu există zi în care să nu mă minunez/mir/întristez de ceva. Din păcate, noi românii, stăm bine la toate capitolele, posibile și imposibile. E drept că, la cele cu tentă negativă ne întrecem pe noi înșine. Doar e mai ușor și mai simplu să luăm parte la ele, nu? Uneori îmi zic în gând: cât de răi putem fi, noi oamenii și câtă răutate poate exista în unii, la care nici măcar nu te-ai gândi.
Dar vremurile s-au schimbat, noi ne-am schimbat, lumea și oamenii s-au schimbat. Totul e în continuă transformare și mișcare. Iar noi trebuie să fim în pas cu vremurile în care trăim, altfel riscăm să părem demodați, încuiați sau inculți și acuzați că trăim într-o lume a noastră, retrasă, ca niște sălbatici. Sălbatici într-o lume modernă, sălbatici într-o lume a nebuniei, sălbatici într-o junglă a sălbăticiei … Fiecare e pentru el, nu mai există compasiune, bună înțelegere și iubire între oameni. Toți alergăm după bani, avere, prosperitate materială, etc. Însă uităm că nu luăm nimic din toate astea cu noi după ce murim. Patru scânduri, patru cuie … cam asta e toată averea pe care o luăm cu noi după ce închidem ochii pentru totdeauna. Și totuși, știind asta, noi tot alergăm după avere, ne scoatem ochii, ne batem între noi pentru o bucată de pământ, etc. Unele persoane în vârstă ajung să facă și pușcărie pentru încăpățânarea de care dau dovadă pentru un petec de pământ. Nici nu știu cum să cataloghez atitudinea asta, drept prostie, încăpățânare sau rea voință? Zilele astea am călătorit cu trenul de la Iași până la Bacău. Când am mers către Bacău, trenul a fost foarte aglomerat, astfel că până în Pașcani am fost nevoit să stau pe culoar, în picioare. Când m-am întors a fost mult mai bine, trenul mult mai curat, ceva mai cald și nu aglomerat. Însă nașii sau controlorii de bilete sunt la fel de aroganți și încrezuți. Înainte parcă nu erau așa, nu știu ce s-a întâmplat … Bine, adevărul e că și pasagerii sunt destul de aroganți și îmbufnați, vorbesc urât, etc. Ieri era o fetiță pe trotuar, în apropiere de stația de la Universitate care avea ghiocei și tot îndemna lumea să cumpere. Dar nimeni nu o băga în seamă … Iar afară era un frig … Ea nu se lăsa și tot zicea: ghiocei … Măcar nu cerșea, face un ban prestând o muncă în condiții grele pentru un copil. Probabil că era trimisă de părinți să facă asta. Nu e corect să fie exploatați copiii, dar e de admirat că nu cerșea, cum aleg cei mai mulți să facă. În apropierea căminului unde stau este o femeie, care doarme pe caldarâm, pe ciment. Afară e un frig de crapă pietrele, iar ea stă acolo toată noaptea. Nu știu cum rezistă, sincer … Unii au prea mult, alții n-au deloc … E cam nedreaptă viața asta, nu?
0 Comments
Leave a Reply. |
AuthorWrite something about yourself. No need to be fancy, just an overview. ArchivesCategories |